Nu-s un mare amator de filme. Anul acesta am văzut 3, cel de care povestim azi, „The Secret” și „Titanic” pe ProTV că până atunci nu-l văzusem. Sunt mare cinefil dacă până la 20 de ani n-am văzut „Titanicul”, este?
Așa că nu vă așteptați la ditamai cronica de film cu limbaj specializat în domeniu sau puncte de vedere pertinente. L-am văzut și mi-a plăcut, simplu. Și nu pot face o cronică de film sau un review că, între noi fie vorba, „12 years a slave” nu e un film, e o lecție de viață.
Nu o să povestesc din film, nu vă răpesc plăcerea de a vă imagina finalul filmului în timp ce-l vizionați. Plus că filmul are o poveste previzibilă, ușor de ghicit finalul lui. O să pun însă trailer-ul mai jos.
Să revenim. Am zis că „12 years a slave” e o lecție de viață. Așa e. Mi-am dat seama că noi oamenii din ziua de azi am uitat să prețuim faptul că suntem liberi să facem ce vrem cu viața noastră. Am uitat să ne bucurăm de libertatea noastră și ne supărăm din cauza unor lucruri nesemnificative dacă le comparăm cu faptul că suntem liberi.
Filmul acesta mi-a interzis dreptul de a fi trist că încă n-am ce-mi doresc, mi-a interzis dreptul de a fi supărat pe unele fapte care mi s-au întâmplat că așa mi-a fost norocul. Au fost și încă sunt oameni pe Pământul ăsta care au dus / duc o viață de sclav și prin comparație cu ei, noi nu avem dreptul să ne plângem sau să fim triști.
Pentru că nu poți prețui libertatea decât atunci când aceasta dispare din viața ta.
Eu scrie 