Salvarea noastră sunt Hipsterii!

Mă simțeam ăl mai de pe urmă om din lume că nu mi-am dat și eu cu părerea despre faptul că un manelist nespălat a cântat… mă rog, a încercat… într-un club (Eden) din București care cică este Mecca hipsterilor. Și surpriză, au fost câțiva. Și toată lumea a scris despre asta, toți și-au vărsat cerneala pe chipurile hipsterilor, al lui Romeo ăsta sau pe toți maneliștii în general, pe societate, pe paznicul de la club, etc

Nu comentez pentru că sincer mi se rupe mie acum de manele și că au scris alții mult mai bine decât mine. M-am gândit însă că am putea profita de naivitatea hipsterilor de a face ceva ce nu e mainstream. Nu mai ascultă nimeni manele și s-au gândit ei cum să iasă puțin în evidență. Și le-a picat ideea atât de tare încât le-au dat K.O. cerebral direct. Ascultăm manele, o să ieșim în evidență. Dar nu le zicem manele, le zicem pop underground, (in)cultură underground, etc. Astfel o să ieșim în evidență.

Și mi-a venit ideea. Dacă la baza preferințelor și acțiunilor hipsterilor stă ieșitul în evidentă și ieșitul „din turmă” îi putem exploata. Putem face lumea mai bună cu ajutorul hipsterilor, dacă ne unim puțin putem salva țara asta cu ajutorul lor. Cum? Noi restul majorității facem ceva contrariu, ei prin logica lor fac inversul. Adică ce ne interesează pe noi.

Sunt câini se străzi. Începem toți cu „maidanezii trebuie să moară, maidanezii trebuie eutanasiați”. Hipsterii ghidați de (i)logica lor de a fi diferiți încep să adopte maidanezi. Problemă rezolvată.

Sunt gunoaie pe străzi. Ne comportăm ca și cum nouă ne plac gunoaiele pe străzi. Hipsterilor o să li se pară cool să strângi gunoaie de pe străzi și așa am mai rezolvat o problemă.

Mai în glumă, mai în serios, ar trebui să profităm de ei. Mă gândesc că dacă societatea a avut puterea să facă ascultătorii autentici de manele să treacă pe genuri cu jumătate de treaptă culturală mai sus (Inna și restul pop-ului făcut de anonimi de care nu o să mai auzi nimic anul viitor) și pe hipsteri i-am determinat sa asculte manele, orice este posibil. Hipsterii pot fi folosiți pentru lucruri dezastruase.

Poți folosi hipsterii pentru atentate, războaie, sufocări cu eșarfa sau mai știu eu ce lucruri. Dacă mileniul trecut erau chemați minerii, acum ai putea chema hipsterii. Sper că nu vede Ponta asta. :)))

*caterincă, oricum societatea asta s-a dus pe pârtie cu totul… Măcar să facem haz de necaz. :))

„12 years a slave”

Nu-s un mare amator de filme. Anul acesta am văzut 3, cel de care povestim azi, „The Secret” și „Titanic” pe ProTV că până atunci nu-l văzusem. Sunt mare cinefil dacă până la 20 de ani n-am văzut „Titanicul”, este?

Așa că nu vă așteptați la ditamai cronica de film cu limbaj specializat în domeniu sau puncte de vedere pertinente. L-am văzut și mi-a plăcut, simplu. Și nu pot face o cronică de film sau un review că, între noi fie vorba, „12 years a slave” nu e un film, e o lecție de viață.

Nu o să povestesc din film, nu vă răpesc plăcerea de a vă imagina finalul filmului în timp ce-l vizionați. Plus că filmul are o poveste previzibilă, ușor de ghicit finalul lui. O să pun însă trailer-ul mai jos.

Să revenim. Am zis că „12 years a slave” e o lecție de viață. Așa e. Mi-am dat seama că noi oamenii din ziua de azi am uitat să prețuim faptul că suntem liberi să facem ce vrem cu viața noastră. Am uitat să ne bucurăm de libertatea noastră și ne supărăm din cauza unor lucruri nesemnificative dacă le comparăm cu faptul că suntem liberi.

Filmul acesta mi-a interzis dreptul de a fi trist că încă n-am ce-mi doresc, mi-a interzis dreptul de a fi supărat pe unele fapte care mi s-au întâmplat că așa mi-a fost norocul. Au fost și încă sunt oameni pe Pământul ăsta care au dus / duc o viață de sclav și prin comparație cu ei, noi nu avem dreptul să ne plângem sau să fim triști.

Pentru că nu poți prețui libertatea decât atunci când aceasta dispare din viața ta.

Hello world…

Salut, acesta este primul meu articol pe acest blog. Acest articol n-o să-l citească nimeni dar mie îmi place să vorbesc singur așa că o să scriu câte ceva despre blog sau despre mine sau cel mai probabil, puțin din ambele.

Pe acest blog o să scriu despre orice, de la OZN-uri la întâmplări zilnice. În mare parte v-or fi opiniile mele cu privire la ceva ce îmi place sau nu-mi place (a 2-a mai frecventă).

Adresa blogului (eu scrie) e o exagerare. Nu stăpânesc (încă) destul de bine gramatica însă nu fac dezacorduri precum „eu scrie” din adresa acestui blog. E un fel de ironie, înțelegeți voi.

Nu este primul blog, am mai avut dar timpul… acesta sper să nu pățească la fel… Sper.