„infernul alb”

Scriu din cel mai viscolit județ posibil, Buzău. Cum locuiesc relativ aproape de Rm. Sărat n-am probleme de ajuns la un spital de exemplu. Poți parcurge distanța și pe jos, deși nu-i cea mai bună idee posibilă ce o poți avea în această perioadă.

Am curtea plină de zăpadă, multă zăpadă… dar e bine. Încă din prima zi am dat-o la o parte iar acolo unde nu mai aveam unde s-o dau am cărat-o cu o prelată. Cu câteva pauze de schimbat șosete și încălțări, cam 3 zile asta am făcut. Fiecare din familie avem câte o lopată a lui. Cum am deszăpezit aproape zilnic, nu au fost probleme. Ieri chiar am scos mașina din curte, deci e bine. Însă secretul zăpezii e să o ții din scurt. Probabil și eu aș fi găsit animalele înzăpezite acolo dacă mă uitam cum ninge.

Dar mă gândesc la oamenii bătrâni, singuri fără nici un ajutor. La mine în curte suntem 3 bărbați (eu, tata, bunicu) în putere și cu dificultate am acoperit o curte de 2000 m2 cu o cărare de 1 metru lățime pe toată lungimea curții, cam 200 de metri. O familie de pensionari n-ar avea nici cea mai mică șansă.

Mai văd pe unii tineri/în putere la tv cum se vaită…

Nu e vina nimănui că a nins, așa e iarna. Uneori ninge mai mult, alteori mai puțin. Nu e datoare nici o instituție a statului să-ți deszăpezească ție în curte. Nu ai nici o scuză cât timp ești în putere să te plângi de zăpadă. Iar dacă ești bătrân și neajutorat trebuia să te gândești din tinerețe la bătrânețea ta și să îți apropii un copil / nepot / altcineva lângă tine. Dacă ai vrut să stai toată viața singur, să nu te tragă un nepot de urechi atunci nu te plânge că ești singur acum.

Un alt specimen sunt reporterii. E ok să faci greșeli când ești în mijlocul drumului cu 3 glugi în cap și vântul adie cu 100 km/h. Una zicea „zăpada vine în suluri”. Whaaaat? Și eu care credeam că vine în batoane… Cum atunci când cineva moare un reporter întreabă un apropiat „cum vă simțiți”,  există întrebări dinastea stupide și în timpul iernii: „de ce ninge?”, etc.

Erau multe de zis dar trebuie să mă pregătesc psihic pentru încă o zi de dat la lopată. Din fericire vinul fiert și șunca pe care m-am chinuit 3 zile să o afum își fac treaba cu bine. Toate cele bune și salutări din județul Siberia Buzău.

Suntem dependenți de curentul electric… dar ne place.

N-am avut curent de dimineață până pe la 17. Nu m-a afectat foarte tare câteva ore, dar mi s-a părut amuzant când mă repezeam la întrerupător chiar dacă știam că nu este curent. Din obișnuință am încercat să aprind becurile azi de minim 10 ori…   Și m-am gândit cum am ajuns dependenți de curentul electric. Poate că nu-i ceva grav dependența de electricitate, e mai gravă cea de droguri sau țigări dar cea de electricitate este cu siguranță cea mai răspândită ca număr de oameni atrași în frumoasa capcană.

Mă înspăimântă faptul că dacă se petrece o explozie solară și pică tot ce folosește curentul electric, omenirea ar dispărea sau ar ajunge într-un așa hal încât n-am mai putea sa-i zicem omenire. Mă gândesc la țările mai dezvoltate dar chiar și Romania, unde majoritatea documentelor sunt online și oamenii sunt dependenți de carduri și bancomate. Cred ca ar fi mai grav decât un război ca electricitatea să dispară dintr-o data.

Vorbind de hrană, eu stau la sat și de bine, de rău am câteva pogoane de pământ pe care cultiv porumb și grâu. Mănânc pâine de casă și cresc un porc cu porumb pe care îl tai și conserv carnea în beci la untură. Și așa majoritatea românilor, chiar dacă stau la bloc, tot au pe cineva la țară (părinți, bunici) unde să se apuce de cultivat / crescut hrană proprie. Dar locuitorii metropolelor sunt dependenți de industria alimentară care e dependentă de curentul electric. O pană de curent de câteva zile ar bloca toată activitatea unui oraș, absolut tot. Cum ar fi să locuiești într-un zgârie nor și să urci pe scări că liftul nu merge sau să nu mai funcționeze metrourile. Într-un oraș mare asta ar însemna să se blocheze totul.

Și poate o să spuneți că puteți trăi fără electricitate că oamenii înainte au trăit fără ea. Vă spun eu, nu puteți. In 1900 totul era mai simplu. Identitatea ta nu era pe niște servere, era într-un dosar legat cu sfoară în care erau niște hârtii scrise de mână de un funcționar care era și învățător și dascăl la biserică de cele mai multe ori.

Îmi imaginez viata lor ca una simplă, dar de atunci și până acum am evoluat încet și sigur. Să ajungem într-o clipa să fim nevoiți să ne adaptăm condițiilor de acum 100 de ani nu se poate, ar fi prea dramatic. Atunci când faci un bulgăre se adună zăpadă pe el dar când încerci sa-l rotești înapoi zăpada nu revine la locul ei inițial…

E clar că suntem dependenți și energia a devenit indispensabilă societății în care trăim. Sper ca șcenarii de genul „Pană de curent de 5 zile în New York” să rămână doar în mintea mea.

Intelectual fără facultate?

Auzisem pe cineva zicând că numai dacă ai studii superioare ești considerat un intelectual. Personal nu sunt familiarizat / nu-mi place termenul de „intelectual”, prefer termenul simplu de om isteț deoarece e la îndemâna tuturor. Practic, un om isteț reprezintă un om care posedă suficiente cunoștințe pentru a face ceva artistic, o afacere genială, etc. Poate vi se pare puțin exagerat că am apropiat arta cu afacerea, dar o să aprofundez puțin mai încolo această problemă.

Conceptul de strict intelectual s-a mai redus puțin ca număr de oameni. Dacă înainte la curtea unui rege din 100 de oameni, unul îi făcea portrete regelui iar celălalt îi cânta, acum treburile s-au cam schimbat. Avem alte nevoi, alte probleme și alte rezolvări pentru ele. Profesori, doctori și deja am acoperit 2% din populație cu o mică parte din oamenii isteți.

Dar conceptul de oameni isteți, în felul meu de a gândi, nu se oprește aici. Consider un om isteț o persoană care gândește altfel (în sensul bun) și care nu este ca marea masă. Da, marea masă în România sunt sub medie ca nivel de inteligență. Când zic inteligență nu mă refer la clase, note, diplome ci la gândirea în viață a fiecăruia, felul de a lua decizii, etc. Trăim într-o țară care pupă moaște, deci…

Chiar dacă nu ai facultate, poți acumula singur cunostințele care te vor putea ajuta în viață mai mult decât niște cunoștințe acumulate în timpul facultății. Pentru că facultatea e în zadar dacă nu te duce mintea să pui în practică ce înveți acolo, presupunând ca înveți ceva. Uneori (de cele mai multe ori din păcate) în România „Școala Vieții” primează pentru că așa-i la noi în țara asta bazată pe P.C.R. (Pile, Cunostințe, Relații). Și în România trebuie să ai în primul rând „Școala Vieții” iar studiile superioare sunt opționale.

Nu zic că facultățile sunt în România fără nici un rost și le absolvim fără a avea beneficii, însă poți să ai 3 facultăți, dacă nu știi să bagi plicul unde și cu ce trebuie, unde să pui pachetul de cafea și Kent-ul, etc. Pentru că… P.C.R…

Revenind la fraza inițială, nu-ți trebuie studii superioare pentru a fi un intelectual. Îți trebuie o gândire altfel, îți trebuie ceva al tău. Trebuie să ai suficientă minte și imaginație pentru a privi repercursiunile în viitor a unei decizii pe care trebuie s-o iei instant sau într-un timp foarte scurt. Trebuie să te poți desprinde de toate gândurile din acest moment și să te poți gândi limpede la un lucru anume. Un om isteț trebuie să fie un vizionar și un om planificat. Un om care seara când pune capul pe pernă să nu adoarmă ca un buștean ci să se gândească ce are mâine de făcut, un fel de check-list.

Un om care gândește liber își dă seama că sunt prea multe biserici și prea puține școli și spitale. Problema este însă că statul te vrea prost cu orice scop. Proștii votează pe un pachet de zahăr și o sticlă de ulei. Atunci ce rost are să facă școli? Au nevoie de noi proști. Deci nu statul trebuie să facă ceva pentru noi. Atunci cine?

Noi. Noi trebuie să facem ceva pentru noi. Indiferent că ai sau nu facultate, gândește ca un intelectual. Încearcă să-ti schimbi gândirea și să devii un om liber apoi să schimbi gândirea celorlalți. Pentru că un popor inteligent și responsabil se va schimba prin propria sa inițiativă, nu prin presiunea statului care nici măcar nu vrea asta…

N-am vrut ca articolul acesta să fie un manifest, însă am vrut să expun niște probleme ale societății în care trăim în contextul „intelectualul în România” și „intelectual fără studii superioare”. Ideea era că am stat de vorbă cu oameni cu 4 clase care au fost autodidacți și și-au însușit cunoștințele necesare pentru a duce un trai decent din munca lor dar și oameni care au terminat facultatea și nu pot lega 2 cuvinte cu sens logic, atât din domeniu în care s-au specializat cât și chestii banale din viață. Cel mai bine e undeva între. Să faci o facultate și să-ți intre ceva în cap dar să ai și istețimea de a învăța din ce se întâmplă în jurul tău, de la oameni mai deștepți ca tine, din ce fac ei sau din greșelile lor. Ar fi multe de spus și deja m-am abătut de la subiect, poate că frază lângă frază nu are legătură dar încercați să priviți în ansamblu.

… și nu, primul pas pentru a deveni intelectual nu sunt wayfarer-ii cu lentile transparente.